Răzvan`s Blog

San Francisco

Unul dintre cele mai cunoscute orașe de pe coasta de vest a Statelor Unite a intrat brusc in topul preferințelor mele… De ce ? Fiindcă natura l-a făcut interesant, omul l-a făcut frumos, iar americanii i-au scris povestea. Trebuie să recunosc că toate obiectivele turistice din SF au primit acest statut din determinarea și voința americanilor care nu au ezitat nici o clipă să iși hrănească setea de grandomanie și naționalism.
Cunoscut pentru simbolurile sale Golden Gate, Alcatraz, Calbe Cars, Chinatown, casele in stil victorian, Coit Tower, Lombard Street și altele San Francisco este diferit față de tot ceea ce mă așteptam să văd.

Îmi iau cartea și o hartă colorată de diverși indivizi s-au oferit să mă ajute in planificarea itinerariului și pornesc spre o aventură într-un oraș cu o mare saturație socială: capitală a homosexualilor, de asemenea romantic, cu puțină istorie, boschetari și artiști, turiști, și de ce nu, căutători de aur.

Încep ziua cu o vizită în port unde mănânc ceva specialități din pește servit de un bulgar drăguț care și-a amintit că suntem vecini și m-a introdus puțin în peisaj. De pe terasa suspendată observ gălăgia și agitația din preajma micilor afaceriști care organizau tururi la Alcatraz cu ambarcațiuni de pescari constănțeni și prețuri negociabile. Era un fel de joia în piață…. zece supraponderali conduși de adagiul latin ”mens sana in corpore sano” cu tricouri transpirate si mâinile cănite încercau să capteze atenția trecătorilor oferind aventura vieții către cea mai temută închisoare din lume… iar la întoarcere turiștii erau ”teleghidați” să urle cât de mult le-a plăcut ….. în așa fel încât să își asigure următorul transport….
Termin mâncarea și mă îndrept spre ceea ce credeam că este cea mai bună ofertă de cazare…. 60$/noapte camera….. unde ?….. în buricul târgului pe Market street. Hotelul, pe nume National Hotel nu beneficiază de parcare așa că parchez pe o stradă laterală și mă îndrept cu bagajele pre recepție. Pe ușa de la intrare era semn că trebuie să sun la sonerie ??!! Apăs butonul și iar după o clipă se deschide ușa. Nu mi-a trebuit mult să descopăr ce afacere am făcut: hotel vechi nerenovat cu baie pe palier, arăta mai mult a cămin studențesc la care nu au mai ajuns fonduri de prin anii 80, în care lucrează tot felul de ciudați care mi-au dat brusc senzația de insecuritate. Înghit în sec dau cardul și îmi spun…. măcar e ieftin ! și pe centru !

Mă localizez pe hartă și îmi dau seama ca sunt lângă Civic Centre unde se găsește primăria și ”Asian Art Museum” care adăpostește una din cele mai mari colecții de obiecte de artă asiatică din lume. După vizita la muzeu mă îndrept pre prima stație de cable car locul de unde începe cu adevărat povestea.

Acest sistem de transport public, primul de acest fel din lume care deservește locuitorii din San Francisco din 1873 a prezentat un mare interes pentru mine așa că la bordul unu asemenea mijloc de transport am urcat străzile abrupte până la cable car museum unde spre surprinderea mea nu era doar o simpla adunătură de obiecte vechi ci era chiar centrala care propulsează întregul sistem prin cabluri care se întind pe sub străzile orașului și care se mișcă cu 9.7 mile pe ora. Practic punerea în mișcare a mijlocului de transport se realizează prin ”agățarea” acestuia de cablul care circulă pe sub asfalt. Cu toate că principiul pare simplu problemele au apărut in momentul in care cablul trebuia să își schimbe direcția, mijlocul de transport trebuia să își modifice viteza și când aceste cabluri se suprapuneau. Toate acestea și-au găsit rezolvări complicate care pentru anii 2000 sunt destul de caraghioase. Gust acest spectacol și continui să citesc și să vizionez materialele expuse pentru a înțelege mai multe aspecte despre acest sistem ingenios.

Urmează o nouă plimbare cu cable car-ul de această dată până pe lombard street unde cobor ca să văd cea mai încovoiată stradă din lume. Într-adevăr strada înclinată la 27% e greu de urcat odată ce ai coborât-o iar dacă o cobori cu mașina trebuie să te conformezi limitei de 8km/h și celor 7 viraje ascuțite. Secțiunea aceasta de 400 de metrii din stradă mai e circulată doar de turiști care vor să se convingă că frânele mașinii sunt în bună stare de funcționare.

Rămân puțin la baza străzii după care urc pentru a prinde cable car-ul către Chinatown unde pentru 2 ore m-am simțit pe continentul asiatic. Fondat in 1850 acest mic orășel chinezesc reprezintă una din cele mai mari comunități de chinezi din afara Chinei. Marcat la sud de ”The dragon gate” cartierul adăpostește aproximativ 70.000 de oameni și numeroase magazine, restaurante și multe altele. M-am oprit la câteva localuri pentru a cumpăra câte ceva caracteristic, dar mi-a atras atenția în mod special un magazin de ceaiuri. Am stat mai retras pentru a vedea ce se întâmplă moment în care vânzătorul chinez m-a invitat înăuntru să de degust ceaiuri … gratis. Intru și mă așez pe un scaun micuț după care gazda începe să prepare ceaiuri din diverse plante și să mă servească in niște cănițe micuțe care arătau mai degrabă a pahare de tequila. Beau vreo 6 tipuri de ceai unele mai soft altele mai tari, dar toate depășind 50$ pentru a cumpăra o punguță, după care îmi continui plimbarea spre zona portului unde iau masa și fac puțin shopping. Observ turiștii îndreptându-se spre zona pier-urilor unde este un adevărat tourist center care pe lângă restaurante și magazine de suveniruri avea să ascundă un adevărat recital al leilor de mare, care pe înserat sub o lumina discretă filtrată de norii fin risipiți de vântul puternic, urcă pe platformele special create pentru a înnopta. Soarele alunecă ușor peste Golden Gate și se sparge in Pacific, cerul se închide spre un albastru-indigo, iar frigul sparge mulțimea de curioși. Mă conformez și eu naturii și mă îndrept spre National Hotel.

Las mașina într-o parcare suspendată la 10 minute de hotel și parcurg strada Market de la colțul cu 5th street pâna la intersecția cu 7th street. Acest itinerar care pe zi părea o plimbare prin parc, dar după înserat s-a transformat în ceea ce nu mi-aș fi dorit să văd. Singurii pietoni erau oameni ai străzii care pe timpul zilei se ascund prin mulțime iar noaptea studiază piața auto și imobiliară. Diferența dintre cei din România și cei de aici îmi era evidentă: aceștia nu erau simplii cerșetori, ci erau ciudați care parcă au ieșit să impresioneze: purtau căști, șepci, aveau combine muzicale, ochelari, și haine care ieșeau în evidență. Aproape fără excepție erau sub influența drogurilor, de câteva ori chiar i-am văzut fumând pe stradă, după care se întind pentru a se odihnii pe marginea trotuarului. Din loc in loc trotuarul era brăzdat de urme ale încheierii ciclului digestiv. Grăbesc pasul și intru cu grabă în hotel.

Mă trezesc în zori pentru a-mi continua vizita, cobor din hotel și spre încântarea mea peste drum zăresc un fast food în care nu ezit să intru. Comand micul dejun și mă așez ca de obicei la geam pentru a vedea ce se întâmplă afară. Pofta de mâncare îmi e brusc diminuată de câteva persoane care s-au lipit de geam și cu o privire drogată îmi transmiteau un sentiment greu de descris. Întorc privirea spre interior ca să fiu și mai șocat de ceea ce urma să vad. Localul era plin de boschetari ”tranchilizați” care nu schițau nici un gest, se ascundeau după o ceașcă de cafea și se relaxau într-un stil caracteristic. Cel mai apropiat de mine, un bărbat de vreo 60 de ani cu o barba căruntă si părul lung ascuns sub o șapă cu sigla Raiders, purta o pereche de căști roșii și niște ochelari care făceau ochii sa pară mici și rotunzi. Se uita fix, ca și mine, dar la ceașca de cafea și nu la cel ce îl privea mirat.

Ajung din nou în zona pier-urilor de unde mă îmbarc pe un vas care mă duce spre Golden Gate și Alcatraz. Călătoria pe oceanul agitat îmi explică rapid de ce nimeni nu a reușit să evadeze în viață din fortăreață. Curenții dădeau probleme până și ambarcațiunilor de dimensiuni mici, făcând practic imposibil înotul în astfel de condiții. Până în 1963 o temniță din care nimeni nu a reușit să evadeze în viață, Alcatraz este acum o temniță din care toți evadează și care strânge un număr impresionant de turiști. Dacă vrei să faci un tur pe urmele lui Sean Connery trebuie să iți faci rezervare cu cel puțin o săptămână înainte, în caz contrar vei putea doar face înconjurul insulei. După vreo 40 de minute turul se termină și mă trezesc din nou cu picioarele pe pământ.

Mă îndrept pe plajă către Golden Gate și răsfoiesc cartea pentru a mai afla câteva informații.

Goden Gate bridge a fost inaugurat la 27 mai 1937 fiind cel mai lung pod suspendat de la acea dată. Cu o lungime de 2737 m și o distanță de 1280m între stâlpii de susținere Golden Gate se află acum pe locul 8 mondial în raport de lungimea dintre stâlpii de susținere și al doilea de pe teritoriul Statelor Unite. Continui să răsfoiesc până ajung la baza podului după care urc pentru a-l traversa. Emoția pe care o resimțeam creștea cu fiecare treaptă pe care o urcam, iar in momentul când am pășit pe pod am privit spre turnul sudic al acestuia și am constatat că era învăluit în ceață, fapt destul de comun pentru acele condiții climaterice. Plimbarea pe pod e un element clasic pentru vizita în San Francisco, existând chiar și diverse companii care închiriază biciclete in acest scop, iar la întoarcere pentru a nu parcurge din nou podul oferă transport cu o ambarcațiune.

Revin la mașină și mă îndrept pe Fulton street spre Alamo Square pentru a întâlnii ”The painted ladies”. Piața se află pe un deal în partea vestică a orașului și reprezintă un loc ideal pentru a regăsi casele in stil Victorian care m-au teleportat in San Francisco de înainte de cutremurul din 1906 ce a distrus multe astfel de construcții. Au primit acest nume deoarece sunt zugrăvite în 4-5 culori aprinse pentru a ilustra elementele arhitecturale ale stilului victorian. Majoritatea sunt construcții înguste cu trei nivele decorate cu elemente din lemn. Deasupra acestora se înalță in depărtare districtul financiar cu clădiri moderne de după anii 70.Mă îndrept spre zona centrală a orașului pentru a face ceva shopping din nou și mă opresc aproape de hotel, la Westfield Mall care e drăguț și destul de accesibil. De asemenea o zonă comercială cunoscută este și în Union Square unde se pot găsi magazinele multor case de modă… e un fel de via Montenapoleaone a italienilor.

Îmi continui vizita cu obiective mai puțin importante după care în următoarea zi pornesc pe State Route 1 către orașul îngerilor.

Las în urmă un oraș pe care dacă voi mai avea ocazia îl voi vizita din nou. Drumul înspre sud îmi dă priveliștea apusului pe ocean care mă ține tăcut până ce razele soarelui pălesc în drumul lor spre țărm și îmi aduc aminte de seara petrecută în port.